Vă dorim o vacanţă frumoasă şi plină de distracţii !!!

Începând din 26 iunie 2010
Ora: 22:30

“[...] Gabriel Posta, 35 anni, romeno (più di 10 mila i residenti in città) di Satu Mare, è l’ ideatore/pr/dj di «Romanian party» (www.kefdekef.com), la serata che ogni sabato si svolge alla discoteca Palko di Sesto San Giovanni. È l’ appuntamento più cool per i romeni di Milano: «Ho iniziato a organizzare serate sette anni fa» racconta Posta che vive in Italia da 10 anni. «All’ inizio facevo al massimo 40 persone a sera, oggi ogni sabato riempio il locale con 400 persone. Il 20 per cento sono italiani». La maggior parte viene per ballare il manele, musica clandestina in Romania: «Il nostro governo cerca di boicottarla, le radio di Stato non la suonano, è considerata un sottoprodotto culturale». Oltre al manele, si balla disco romena, folk e musica gipsy. «Compro i cd al mercato di Cascina Gobba dove arrivano i pullman dal mio Paese». [...]”

Dacă doriţi să citiţi tot articolul îl găsiţi la adresa: http://archiviostorico.corriere.it/2009/ottobre/30/doppia_vita_delle_etno_star_co_7_091030044.shtml.

Articolul a apărut în numărul din 30 octombrie al ziarului Corriere Della Sera sub titlul “La doppia vita delle «etno star»”.

Nicu Paleru va sustine un concert la discoteca noastra din Milano. Nu ratati un asemenea spectacol. Va asteptam in clubul Il Palko din Milano.

Seara romaneasca in fiecare sambata la discoteca Chef de Chef de la Milano.

Prezentatoarea şi realizatoarea programului de ştiri în limba română de la Rete Canavesse TV este o româncă, originară din Piatra Neamţ, cu experienţă în radio şi televiziune acumulată în ţară.

Ionela Ioniţă are 39 de ani şi până în anul 2004, când s-a hotărât să-şi urmeze soţul în Italia, a lucrat în radio şi televiziune. A lucrat la radio „Terra”, în Piatra Neamţ, şi la postul de televiziune „Tele 7abc”.

Sacrificii pentru o familie unită

Pentru o scurtă perioadă de timp a interpretat, mici roluri, pe scena unor teatre bucureştene. „Am avut o activitate bogată şi foarte frumoasă. Pentru aproape opt ani am lucrat la radio Terra, unde era un colectiv de persoane minunate. Pot afirma că a fost o perioadă extraordinară, în care am întâlnit oameni minunaţi. Am mai colaborat cu o televiziune locală, iar la Bucureşti am cochetat cu teatrul. Nu mă gândeam că voi veni în Italia. Nu am visat niciodată la ţări străine, dar viaţa te duce unde nu te aştepţi”, mărturiseşte românca.

Primul an în Italia a fost unul foarte greu, atât pentru Ionela, cât şi pentru fiul ei de 10 ani. „Am ajuns în Italia în 2004, împreună cu băiatul, urmându-l pe soţul meu, care era aici de ceva timp. Nu am venit pentru a strânge bani, pentru a-mi cumpăra o casă sau o maşină, ca mulţi dintre românii din Italia. Venisem pentru a întregi familia, neavând alt plan”.

Cu toate acestea, acomodarea cu noua sociatete s-a dovedit mult mai dificilă decât se aşteptase. “Suferinţa pentru lipsa activităţii din ţară, a colegilor sau prietenilor a fost cumplită. În primul an, când nici să comunici foarte bine nu poţi din cauza limbii, vroiam să mă întorc acasă în fiecare zi. Intrasem într-un mediu nou, care nu-mi plăcea şi cu care m-am obişnuit foarte greu”, recunoaşte aceasta.

Pasiune urmată şi la 1.500 km distanţă de România

După un an de zile de adaptare, Ionela s-a hotărât să urmeze cursuri de mediator cultural, decizie care avea să-i schimbe viaţa. „Primul an a trecut foarte greu, din cauza lipsei activităţii şi a unei vieţi sociale. M-am înscris la un curs de mediatori culturali, la Torino, şi, dintr-o dată, mi-au apărut oportunităţi noi. După terminarea cursului am lucrat la diferite proiecte culturale şi am intrat în contact cu alte comunităţi de străini. Am participat la un proiect în cadrul puşcăriei La valette, din Torino, am lucrat ca voluntar la un birou de informare din cadrul chesturii, în special la întocmirea dosarelor pentru permisele de muncă şi astfel am avut ocazia să cunosc foarte multe persoane şi să-mi fac o imagine destul de clară despre comunităţile de străini”.

Pasiunea pentru radio şi televiziune nu şi-a pierdut-o, Ionela începând să colaboreze cu alte românce care lucrau deja în acest domeniu. Nici presa scrisă nu a ocolit-o, fiind prezentă cu articole într-o publicaţie cu pagini în limba română „Le-am cunoscut-o pe Maria Clapan de la Radioflash şi Laura Goldan, prezentatoare şi realizatoare la o televiziune din Torino. Pe Maria am cunoscut-o din întâmplare. Ascultam la radio şi am auzit o melodie a formaţiei „Holograf”. Aşa am aflat că Radioflash are un program în limba română şi am luat imediat legătura cu ei cunoscând-o şi pe Maria Clăpan, cu care am rămas foarte bune amice. Pentru o bună perioadă am colaborat cu publicaţia „Popoli”, scriind în limba română, ştiri din ţară, despre evenimente de la diverse manifestări în Torino sau în formaţii necesare conaţionalilor mei. A fost perioada când am cunoscut multe persoane care se implică în diverse asociaţii şi care vor să facă ceva pentru comunitatea românească”.

Un început neaşteptat

Activitatea în cadrul televiziunii „Rete canavesse” a început pe neaşteptate, dându-i-se posibilitatea să se integreze într-un domeniu cu care deja era familiară, putând să facă ceea ce îi place cel mai mult.

„Am trimis un mail către directorul televiziunii, la care am ataşat şi un Curriculum Vitae, referitor la activitatea mea din trecut în radio şi televiziune. Nu mă aşteptam să-mi răspundă careva, nici măcar pentru confirmarea primirii, dar, spre surpriza mea, am fost chiar invitată la un interviu. I-am prezentat directorului ideile mele despre ce aş putea să fac, i-am descris în linii mari comunitatea românească din zona Torino şi l-am convins despre necesitatea înfiinţării unui telejurnal în limba română. Se pare că am fost destul de convingătoare pentru că mi-a propus să încep activitatea”.

Din luna aprilie, postul de televiziune are deja un telejurnal în limba română, realizat şi prezentat de Ionela Ioniţă. Acesta poate fi urmărit şi pe internet, la adresa http://www.retecanavese.tv/.

„Am obţinut oportunitatea de a face un telejurnal săptămânal, care apare în fiecare vineri, de la 13.10 şi 19.55, şi în care încerc să prezint ştiri despre activităţile locale ale românilor. Am participat deja la târgul de carte de la Torino, unde am cunoscut doi autori români prezenţi la tărg şi cărora le-am luat interviu. E un început foarte bune după părerea mea, iar conducerea postului este foarte muţumită. Mi se oferă posibilitatea de a intra în contact cu oficialităţile locale şi mă deplasez mereu cu echipa de filmare. Mă simt susţinută şi încurajată. Sper să funcţioneze cât mai bine în viitor”.

George Teseleanu (dreapta)

Consulul onorific este inginerul George Teseleanu, cadru universitar şi prosper om de afaceri.

George Teseleanu, proaspătul consul onorific de la Ancona s-a născut la Deva în 1965. La un an de la absolvirea Facultăţii de Mine Ingineri a emigrat în Italia, în februarie 1991. Ajuns la Roma, în aşteptarea documentelor necesare pentru viza de Canada, cât şi a recunoaşterii studiilor de inginerie efectuate în Romania, s-a înscris la o nouă facultate, la “Pontificia Università Gregoriana” din Roma.

Între 1993-1994 a urmat cursurile de master în Politica Internaţionala pentru Cooperare şi Dezvoltare, FOCSIV Roma, precum şi masterat în Instrumente Fundamentale de Economie Practică, la Pontificia Università Gregoriana. În prezent, predă la mai multe universităţi din Italia, Germania (la Frankfurt) şi în România (Oradea, Bucureşti şi Arad), în calitate de „viziting profesor”.

Ceremonia de învestire

George Teseleanu

Evenimentul s-a derulat pe parcursul a două zile. În prima zi, vineri, 8 mai, a avut loc o slujbă religioasă la Recanati, un oraş situat la 50 de kilometri de Ancona. A fost ales acest oraş şi pe considerent cultural, fiind renumit în toată lumea pentru faptul că în acestă localitate s-a născut şi trăit renumitul poet romantic Giacomo Leopardi.

La Recanati există o frescă dedicată poetului român Mihai Eminescu, situată pe “aleea infinitului”, motiv pentru care autorităţile locale organizează, anual, spectacole şi manifestări culturale dedicate celor doi mari poeţi. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor de preoţi greco-catolici români, condus de protopopul Marinel Mureşan. La slujbă au fost prezenţi numeroşi oameni politici locali, parlamentarii români Oana Niculescu Mizil, Cristian Rizea şi Ileana Cristina Dumitrache şi secretarul de stat în ministerul afacerilor externe Natalia Elena Intotero. Au mai fost prezenţi numeroşi români rezidenţi în acea localitate.

Deputaţii români au rămas profund impresionaţi de numărul mare al românilor prezenţi. Oana Mizil a declarat că nu se aştepta la o prezenţă atât de numeroasă a românilor “Am stat de vorbă cu mulţi dintre ei şi am rămas plăcut impresionată de calitatea acestora. Au ridicat numeroase probleme, foarte importante şi cred că prezenţa politicienilor români în această zonă ar trebui existe. Am rămas plăcut impresionată.”

În aceeaşi zi, începând cu ora 20, a avut loc dineul oficial care a reunit mai mult de 100 de persoane: politicieni italieni şi români importanţi, oficiali ai forţelor de carabinieri, poliţie şi armată, importanţi oameni de afaceri şi şefiai instituţiilor publice din regiunea Marche, numeroşi ziarişti italieni şi români. La începutul evenimentului George Teseleanu a remarcat importanţa faptului că cei prezenţi au făcut parte din toate zonele politice italiene, cărora li s-au alăturat importanţi oameni de afaceri. “Prezenţa consulatului la Ancona a fost recunoscută de toată lumea. Politicieni italieni din partide diverse au stat la aceeaşi masă şi au recunoscut importanţa şi utilitatea creerii acestui consulat”, a precizat noul consul.

Românii nu găsesc totuşi o utilitate prea mare

Cei prezenţi la eveniment au primit cu bucurie vestea deschiderii consulatului dar, pentru moment, singura utilitate o găsesc în facilitatea organizării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de anul acesta, astfel că nu mai trebuie să se deplaseze la Bologna sau Roma.

Daniel Păun, de 40 de ani, originar din Timişoara, rezident într-o localitate apropiată Anconei a precizat că a fost “deosebit de încântat de crearea acestui consulat, dar până în prezent nu găsesc utilităţi practice pentru românii din zonă. Faptul că nu mai trebuie să ne deplasăm la Roma sau Bologna pentru a vota este îmbucurător. Mulţi au renunţat să voteze din cauza distanţei până la consulate.”

Politicenii italieni încurajează crearea de consulate româneşti

Marina Magistrelli, senator, fondator al partidului la “Margherita” şi un renumit avocat (l-a apărat pe cetăţeanul turc care a atentat la viaţa Papei Ioan Paul al II-lea).

“Fără-ndoială, înfiinţarea acestui consulat este un fapt pozitiv, chiar necesar aş zice eu. O comunitatea care este atât de numeroasă, ca cea românească, avea nevoie de o reprezentanţă. Italienii cunosc comunitatea românească aflată la extreme: cea pozitivă, din care fac parte româncele care au grijă de familiile noastre, de copiii sau bătrânii noştri sau cei lucrează în firmele marchegiane. Din păcate, există şi cealaltă parte, negativă, care mai ales în ultima perioadă au comis numeroase fapte care nu fac onoare. Din fericire în regiunea Marche nu au existat probleme mari. Eu am chiar în casa mea o persoană, o româncă de care sunt foarte mulţumită şi care mi-a dat mereu o mare siguranţă”.

Senatorul italian consideră că uşa partidului din care face parte este deschisă românilor care vor să intre în politic a italiană. “Aşteptăm implicarea românilor cât mai mult în viaţa socială şi mai ales politică din regiune. Noi suntem mereu deschişi şi de ce nu am susţine candidatura unui român la alegerile locale”, a mai precizat aceasta.

Luciana Sbarbati, senator şi secretar general al Partidului Republican, vede o viitoare colaborarea mult mai eficientă între România şi Italia, găsind chiar şi soluţii imediate. “Cred că raportul cu comunitatea românească devine foarte strâns şi datorită intervenţiei autorităţii pe care o dă un consulat românesc, direct indrumat de către ambasada română.. Astfel pot lua naştere legături de parteneriat foarte importante din foarte multe puncte de vedere. În primul rând comercial, pentru că sunt mii de firme italiene în România şi invers.. Italiei îi face cu siguranţă foarte bine pentru posiblitatea desfacerii de produse în României. Deasemenea colaborarea universitară este foarte importantă”.

Vinurile româneşti şi italiene, înfrăţesc cele două ţări

Vinurile şi gastronomia au multe puncte comune şi poate fi un punct de plecare în viitoarele raporturi economice sau turistice. “Se pot face înfrăţiri între localităţile regiunii Marche şi cele ale regiunilor viticole din România. Marche e o zonă renumită în toată lumea din punct de vedere enogastronomic şi cu siguranţă poate fi un punct de plecare în înfrăţirea cu zone asemănătoare româneşti cu potenţial asemănător dar mai slabe din punct de vedere publicitar.”

Deputatul Carlo Ciccioli, vicepreşedintele comisiei de afaceri sociale şi sănpătate din cadrul Parlamentului italian: “Fără-ndoială e un pas important pentru comunitatea românească şi nu numai. Societatea italiană are posibilitatea să intre în legătură cu românii din regiune , să deschidă un dialog mult mai eficient. Eu în calitate de vicepreşedinte al comisiei de sănătate din cadrul Parlamentului aş avea nenumărate propuneri către românii din regiune. Există campaniile de donare de sânge, voluntariat în cadrul Crucii Roşii sau difuzarea de materiale publicitare cu referire la acţiunile sanitare. Comunitatea românească este numeroasă şi importantă şi tocmai de aceea ar trebui stimulată mai mult.”

Prezenţa românilor în politica italiană o găseşte binevenită şi a anunţat prezenţa a doi români pe listele partidului pentru alegerile locale din Ancona. “Noi, cei din cadrul grupului PDL am anticipat importanţa politică a românilor şi am stimulat înscrierea acestora în cadrul filialelor din toată Italia. Chiar acum, la alegerile administrative, la Ancona avem pe listă doi români pe care îi susţinem. Sunt persoane cunoscute în zonă, buni familişti şi cetăţeni oneşti”.

Ambasadorul Răzvan Rusu a precizat la rândul său că în ceea ce priveşte “înfiinţarea consulatului onorific de la Ancona, credem că va stimula raporturile României cu Italia, ale comunităţii româneşti locale cu societatea italiană şi va fi un punct de referinţă”.

Proiecte de viitor

Ca principale proiecte pe ordinea de zi a consulatului, George Teselanu a ţinut să menţioneze următoarele: “Avem pe lista de priorităţi crearea unui recensământ al românilor din zonă, pentru a putea identifica, în primul rând, numărul de copii români. Vrem să organizăm pentru aceştia cursuri de limba română, de istorie şi geografie, având ca principal scop păstrarea identităţii româneşti. De asemenea, avem ca obiectiv crearea de mici biblioteci, în cadrul bisericilor de toate confesiunile, pornind în acest sens campania Donează o carte, adresată românilor din ţară. Suntem în tratative pentru crearea unei linii aeriene lowcost cu România, de la aeroportul din Ancona. Voi încerca să dezvolt mediul asociativ, să încerc implicarea românilor din zonă în campanii de voluntariat ale protecţiei civile şi crucii roşii. Un alt lucru important îl consider stimularea implicării în viaţa social politică a românilor şi nu în ultimul rând crearea de punţi economice şi turistice între România şi Italia. Va fi cu siguranţă o muncă laborioasă”.

Petru Vătăman (stânga) pe Kilimangiaro

Petru Vătăman, de 38 ani, a plecat din Oradea în 1993. Destinaţia sa era Italia, la mama sa care era deja stabilită în oraşul Torino.

“Ca orice început şi al meu a fost dificil. Am muncit ca electrician şi zidar. Apoi, am avut norocul să cunosc un asociat al unei firme de asistenţă de servere IBM. Am intrat să muncesc la această firmă, unde m-au ajutat să-mi fac şi documente de şedere. Am muncit o vreme la Torino, după care m-am transferat la Lissone. Am rămas acolo după ce am văzut frumuseţea locului, situat într-un parc natural lângă munţi”.

Pasiunea pentru munte şi în special pentru căţărat o are de la vârsta adolescenţei, timp în care a adunat 20 de ani de performanţă.

“Aş fi tentat să spun că mă caţăr de când mă ştiu, dar am început în mod serios la vărsta de 16 ani, cu primele escalade timide în Munţii Bihorului, mai precis în Vadul Crişului şi Suncuiuş. De la acele momente superbe au trecut mai bine de 20 de ani şi acum am la activ 15 vârfuri de peste 4.000 mentri altitudine, dintre care două peste 5.000 metri: Kilimangiaro, “acoperişul Africi” şi Elbrus, vârful cel mai înalt din Europa, situat în Caucaz. Au fost două expediţii superbe în care am reuşit să urcăm steagul Romaniei pe două dintre “Seven Summit”, cele mai înalte şapte vârfuri, de pe cele şapte continente ale globului”, mai spune românul.

Cu bebeluşul pe munte

Familia, rămâne însă “pasiunea” principală a românului. “Fiecare moment din timpul meu liber îl dedic în întregime familiei şi fetitei mele care are acum cinci luni. Sunt clipele cele mai intense şi mai fericite din viaţa mea şi doresc să le trăiesc din plin. Cred că toate vârfurile pe care am urcat până acum, puse împreună, nu mi-au dat emoţia pe care am trăit-o atunci când s-a născut Michelle. Faptul că şi mama este o căţărătoare, au purtat-o la doar patru luni, în braţele mele, pe primul ei vârf la aproape 1.000 metri. Sper să fie primul dintr-o lungă serie”, a precizat Vătăman.

Partenerul lui Petru este un italian, Marco Antonio Zappa, chirurg, faţă de care românul se simte foarte legat.

“Prietenia ce mă leagă de Marco este ceva cu totul special. L-am cunoscut în cadrul unui curs pe care l-am desfăţurat la centru sportiv unde se ţin cursuri de “free climbing” (cătărare liberă, n.r.). Fiind şi instructor de escaladă la Federaţia Italiană, recunosc faptul că a fost unul dintre elevii cei mai talentaţi pe care i-am avut. Ne-am împrietenit şi am format o echipă.. Am căţărat mii de metri de perete în cei zece ani de când suntem împreuna şi acest sentiment ce există între noi ne-a ajutat să depăşim cele mai grele situaţii în care ne-am aflat. Marco mi-a salvat viata pe Matterhorn si eu la rândul meu l-am salvat, de la o căzătură în care a riscat enorm, ăn ascensiunea pe Antelao (al doilea vârf cel mai înalt din lanţul Dolomitic). Sentimentul ce există între noi este cu mult mai mult decât o prietenie şi dacă ar fi să traversez infernul nu aş dori pe nimeni altul alături de mine, decât pe el”, recunoaşte Petre Vătăman.

Antrenamentele sunt absolut necesare pentru a putea practica acest sport, fiind făcute înainte sau după serviciu şi aproape, obligatoriu, la sfârşit de săptămână. “Răspunsul cel mai dificil este la întrebarea “când mă antrenez?”. În mod normal lucrez toată ziua şi deci singurele momente libere sunt după miezul nopţii sau dimineaţa, înainte de ora şase. Nu este uşor, dar satisfactia pe care o simţi în momentul în care reuşeşti într-o ascensiune nu se poate compara cu nimic. La sfârşitul săptămânii suntem mereu prin munţi, ori pe pereţi, ori în ascensiune şi încercam să ne pregătim întotdeauna, în mod temeinic, pentru expediţiile pe care le desfăşurăm”.

De ce tocmai Alpamayo?

“Am făcut această alegere împreună cu Marco, din mai multe motive. Primul şi cel mai important vorbeşte de la sine: în 1966 Alpamayo a fost declarat de către Unesco “cel mai frumos munte din lume”. Cu cei 650 de metri finali, cu înclinatie între 60-80%, va fi pentru noi o sfidare pe care o vom înfrunta cu umilinţă si determinare. Am învăţat pe pielea noastră că în momentul în care eşti pe vârf nu eşti tu cel care a urcat muntele ci, dimpotrivă, este el cel care ţi-a acordat permisiunea să-l urci. Pentru a putea înfrunta în condiţii bune de aclimatizare aceasta escaladă pe gheaţă, vom urca la început pe trei varfuri: Urus (5.495 metri), Ishinca (5.530 metri) şi Tocllaraju (6.032 metri), după care vom încerca atacul pe Alpamayo (5.947 metri altitudine). Dacă vom mai avea energie şi condiţiile meteo ne vor permite vom încerca şi Quitarraju (6.034 metri). Acesta este programul nostru şi speram ca acolo sus cineva să ne dea o mână de ajutor”.

Deşi cheltuielile expediţiilor sunt uriaşe, o parte dintre fondurile obţinute ulterior sunt destinate unei asociaţii care ajută copii bolnavi. “În toate aventurile pe care le organizăm suntem ajutaţi de către firme sau asociaţii. Fără acest ajutor ar deveni foarte dificilă organizarea unei expediţii care are costuri destul de ridicate. Pe lângă biletele de avion, trebuie organizată toata partea logistică, ghizi, purtători, deplasări, mâncare. Nu este deloc uşor, dar până acum am reuşit întotdeauna să strângem sumele necesare, echipamentul şi alimentele pentru a desfaşura în condiţii optime aceste ascensiuni. Toţi cei care ne-au ajutat, sunt alături de noi din primul moment şi până la întoarcerea pe aeroport, dar partea cea mai emoţionantă este atunci când organizăm prezentările expediţiilor în favoarea asociaţiei A.L.I.S.B. (Associazione Lombarda Idrocefalo e Spina Bifida), momente în care donăm sumele strânse de la aceste prezentări.”

Asistenţi medicali, constructori, specialişti sau meseriaşi de diferite specializări resimt schimbările societăţii italiene şi aleg din nou varianta relocării. Principalul motiv este criza economică, care a dus la închiderea multor fabrici italiene în care lucrau şi români. Pe forumurile din Peninsulă, aceştia lansează un mesaj de ajutor şi cer informaţii despre emigrarea în alte ţări.

Ce planuri au românii din Italia?

Astfel, George Guliţă, de 34 ani, muncitor în construcţii, din Osimo, în estul Italiei recunoaşte că a emigrat “pentru că am sperat mereu într-o viaţă mai bună, mai linistită, lipsită de griji. Am venit de ceva timp în Italia şi chiar am avut impresia că se poate trăi aşa cum am visat. De aproape patru luni am pierdut serviciul, am lucrat pe ici pe colo şi acum, după ce am făcut credit pentru casă şi am o familie frumoasă, nu mai pot să plătesc datoriile. Merg înainte şi voi pleca în altă ţară, dacă voi găsi posibilitatea să-mi realizez visul mai departe. Canada sau Australia se pare că sunt următoarele ţinte. Voi aveţi informaţii despre posibilitatea de a ajunge legal
în ţările astea?”, întreabă românul, în speranţa că va fi cineva care să îi ofere un răspuns.

Chiar şi asistentele vor să plece

Asistentele medicale, deşi sunt căutate şi plătite acceptabil au început să se orienteze spre alte ţări. Irlanda pare să fie una dintre cele mai atractive, în ciuda climei mai aspre şi dificultăţilor legate de recunoaşterea diplomei.

Tot pe un forum de discuţie, românca Floarea Zaharia, asistentă medicală într-o provincie tot din estul Italiei dezvăluie că a început să ia în serios varianta emigrării în Irlanda: “Am acolo prietene de liceu care lucrează şi nu de puţine ori mi-au făcut invitaţia să mă stabilesc acolo. Se pare că Italia devine o ţară în care se trăieşte tot mai greu, iar unele meserii nu sunt plătite sau respectate cum sunt în alte ţări. Am început să mă informez despre actele care-mi trebuie mie şi familiei”, a mai precizat românca de aproape 40 de ani.

Italia începe să semene cu România

Tot în Irlanda a reuşit să emigreze şi Daniel C. Care, la scurt timp după ce a împlinit 30 de ani a plecat din Padova, în nordul Italiei, nemulţumit de atmosfera de acolo şi de faptul că întâlnea tot mai multe asemănări cu România. La câteva zile de la sosirea în Irlanda, aceste preciza că “este o cu totul altă realitate. Lumea pare mai prietenoasă, cel puţin la suprafaţă. Am plecat din Italia pentru că mă cam săturasem de nedreptăţile de acolo şi pentru că începea să semene din ce în ce mai mult cu România. Nici aici lucrurile nu sunt prea roze. Vin o grămadă de străini atraşi de mirajul străinătăţii, dar măcar salariul minim este 1.400 de euro. Până la urmă, oriunde, dar nu în România”, a recunoscut.

Nemulţumirea pentru dezaprecierea muncii sale o are şi Corina Răileanu, de 35 ani, din Roma, încrezătoare, la început, că meseria de coafeză este apreciată în Peninsulă. Ea şi-a îndreptat acum atenţia către Belgia, unde locuieşte sora sa.

“Eu lucrez de mai mult de 15 ani ca şi coafeza şi am sperat că în Italia mă pot realiza din punct de vedere profesional. Am ajuns la Roma şi am constatat că această meserie este foarte prost plătită, că dacă nu ai pe cineva să te recomande, nu faci altceva decât curăţenie şi cafele, iar dacă aspiri la un atelier particular trebuie să ai câteva zeci de mii de euro şi multe cunoştinţe. Am vorbit cu sora mea, din Belgia, şi mi-a spus că aş putea câştiga bine acolo, dacă stăpânesc bine această meserie. Nu cred că mă va prinde vara în Italia. Mai adun ceva bani şi plec. Soţul găseşte mai uşor în construcţii, iar copilul nu a început şcoala. O putem lua de la capăt acolo”, s-a arătat încrezătoare Corina.

Comportament urât al conaţionalilor

Un alt motiv al plecării din Italia este şi cel al comportamentului românilor din Italia. Recent, ziarul Gazeta Romanească publica scrisoarea unui român, trimisă către cotidianul “Il Messaggero”, în care îi critica pe conaţionali, pentru faptul că nu au ştiut cum să se comporte.

“Mă numesc Marian, sunt din România şi am o soţie şi doi copii frumoşi. Am stat şapte ani în Italia împreună cu familia mea, dar am fugit în vara anului 2008 (nr. În Norvegia), de teama a ce s-ar putea întâmpla dacă românii noştri contină să sosească şi să facă prostii. Acum mă aflu în Norvegia cu un loc de muncă bun. Când au început aceste probleme între italieni şi români am decis să părăsim Italia. Am făcut cereri pe internet şi în două zile mă căutau din întreaga Europă. Astfel, graţie meseriei pe care am avut posibilitatea s-o învăţ în Italia, acum lucrez în Norvegia, la faimoasa companie Rolls-Royce, pentru un salariu lunar de 3.500 de euro”.

Românii vor credite pentru a pleca din Italia

Un fapt deosebit de ciudat i s-a întâmplat Cameliei Lipan, mediator de credite la o societate financiară. Aceasta a constatat că tot mai mulţi români au început să aplice metoda “împrumută şi fugi”.

Legat de situaţia creată, românca a precizat că, personal, s-a confruntat cu două situaţii mai în ultimele săptămâni: “două cazuri de români care au făcut cerere pentru împrumuturi de sume destul de mari. Ambele cereri au fost respinse pentru că sumele erau mari, nu aveau vechimea cerută de către bancă şi nici tipul de contract pe perioadă nedeterminată. Românii au fost deosebit de supăraţi şi când i-am întrebat ce aveau de gând să facă cu banii mi-au răspuns, sincer, că vroiau să plece în Suedia, pentur că obţinuseră un loc de muncă, iar Italia nu le mai oferă nici siguranţa locului de muncă, nici rapoarte bune cu colegii sau vecinii italieni. Nu le păsa de faptul că ar fi putut avea probleme pentru nerestituirea creditului sau pentru întârzierea ratelor. Într-un fel, am fost mai liniştită că nu reuşiseră să obţină banii. Nu e un mod cinstit de a te comporta”, este de părere Camelia Lipan.